Participarea terţilor la procesul civil
În
forma sa cea mai simplă, procesul civil are loc între reclamant şi pârât (cele
două părţi din proces), hotărârea judecătorească ce se pronunţă având
autoritate de lucru judecat numai faţă de cei care au participat în procesul
respectiv.
Uneori
însă, interes sau legătură cu raportul juridic ce a generat procesul au şi alte
persoane. Pentru că hotărârea să aibă efect şi asupra lor, legea permite, în
anumite împrejurări, participarea acestora la procesul început.
Însăşi
legea procesual civilă a dat părţilor posibilitatea să cheme în cadrul
procesului alte persoane, sub formă: chemării în judecată a acestora, chemarea
în garanţie, arătarea titularului dreptului. Această cerere de chemare în
judecată a unor terţi alături de părţile care iniţial au început procesul se
numeşte intervenţie forţată sau indirectă.
Uneori,
interesul de a interveni într-un proces poate aparţine şi terţelor persoane,
această formă fiind denumită intervenţie voluntară.
în cele ce urmează, vom analiza formele de
participare a terţilor în procesul civil, prevăzute de Codul de procedură
civilă.
Intervenţia voluntară
Potrivit
prevederilor art. 49 C. proc. civ. „(1) Oricine are interes, poate interveni
într-o pricină ce urmează[1] între alte
persoane. (2) Intervenţia este în interes propriu când cel care intervine
invocă un drept al său. (3) Ea este în interesul uneia dintre părţi, când
sprijină numai apărarea acesteia"[2]
.
Intervenţia voluntară se clasifică în:
a) principală
(agresivă);
b) accesorie
(auxiliară, alăturată).
a) Intervenţia
principală - se face de terţ care urmăreşte realizarea sau conservarea unui
drept al său sub forma cererii de chemare în judecată ca natură juridică având
caracterul acesteia, şi este îndreptată împotriva ambelor părţi din proces
(reclamant sau pârât), terţul urmărind să câştige pentru el obiectul procesului[3] .
Intervenţia poate fi făcută numai în faţa primei instanţe, înaintea încheierii
dezbaterilor". Cu învoiala părţilor intervenţia principală se poate face
şi în apel până la încheierea dezbaterilor pe fond înaintea instanţei de apel
[art. 50 alin. (3)]J.
b) Intervenţia
accesorie - are un scop limitat, întrucât cel ce realizează intervenţia nu
invocă un drept propriu şi nu urmăreşte pronunţarea unei hotărâri pentru el ci
pentru partea în favoarea căreia a intervenit.
Fiind
o simplă apărare, cererea de intervenţie accesorie se poate face chiar şi
înaintea instanţei de recurs având natura juridică a unei apărări (art. 51 C.
proc. civ.).
În
literatura juridică s-a apreciat că intervenţia accesorie nu este admisibilă în
cazurile în care interesul ar fi numai de ordin afectiv faţă de una din părţi
ori când terţul ar urmări doar respectarea unor prevederi legale ori
determinarea unei jurisprudenţe“.
[1] I. Stoenescu, S. Zilberstein, Teoria
generală, op. cit., p. 187-188; V.M. Ciobanu, Drept procesual civil, op. cit.,
voi. I, p. 177.
[2] Decizia Curţii Constituţionale nr.
76/2.04.2000, publicată în M. Of., Partea I. nr. 350/27.07.2000.
[3] GH. Sasu, Intervenţia principală şi
accesorie, în rev. J.N. nr. 6/1960, p. 1090.
