Aparent clasificarea persoanelor fizice nu ar
răspunde unui asemenea deziderat de vreme ce Constituţia, prin art. 16 alin.
(1) proclamă principiul egalităţii în faţa legii: „Cetăţenii sunt egali în faţa
legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.
Necesitatea protejării unor interese naţionale
şi existenţa unor categorii de persoane fizice cărora trebuie să li se asigure
o protecţie specială din diverse raţiuni au condus însă la adoptarea de
reglementări, cuprinse chiar în Constituţie, dar şi în acte normative ordinare,
care conturează regimuri juridice diferite pentru diferite categorii de
persoane fizice.
Din această perspectivă persoanele fizice pot
fi clasificate în funcţie de mai multe criterii.
După vârstă distingem între:
- minorii care nu au împlinit vârsta de
14 ani;
- minorii cu vârsta cuprinsă între 14
şi 18 ani;
- majorii, respectiv persoanele fizice,
indiferent de sex, care au împlinit vârsta de 18 ani şi persoanele, indiferent
de sex, care s-au căsătorit înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.
Clasificarea prezentată mai sus interesează
sub aspectul dobândirii capacităţii de exerciţiu. Astfel, minorii care nu au
împlinit vârsta de 14 ani sunt lipsiţi de capacitate de exerciţiu; minorii
între 14 şi 18 ani (cu excepţia celor puşi sub interdicţie şi a minorului care
s-a căsătorit înainte de împlinirea vârstei de 18 ani) au capacitate de
exerciţiu restrânsă; persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani (cu
excepţia celor puse sub interdicţie) şi minorii care s-au căsătorit înainte de
împlinirea vârstei de 18 ani au capacitate de exerciţiu deplină.
După cum au sau nu capacitate de exerciţiu
persoanele fizice se clasifică în:
- persoane fizice lipsite de capacitate
de exerciţiu (minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani şi majorii puşi sub
interdicţie judecătorească);
- persoane fizice cu capacitate de
exerciţiu restrânsă (minorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, cu excepţia
celor puşi sub interdicţie şi a celor care s-au căsătorit înainte de împlinirea
vârstei de 18 ani);
- persoane fizice cu capacitate de
exerciţiu deplină (majorii şi minorii care s-au căsătorit înainte de împlinirea
vârstei de 18 ani, cu excepţia celor puşi sub interdicţie judecătorească).
În funcţie de activităţile pe care le
desfăşoară persoanele fizice se împart în profesionişti şi neprofesionişti.
Conform art. 3 alin. (2) NCC , profesioniştii sunt cei care
exploatează o întreprindere, iar noţiunea de „profesionist” este explicată de
art. 8 alin. (1) din LPA.
Potrivit ultimului text de lege citat, această
noţiune include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic,
precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau
profesionale, astfel cum acestea sunt definite de lege, la data intrării în
vigoare a noului Cod civil.
Noţiunea de „exploatare a unei întreprinderi”
are înţelesul dat de art. 3 alin. (3) NCC , potrivit căruia „Constituie
exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai
multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea,
administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii,
indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.”
Şi examinarea legislaţiei speciale ne
determină să afirmăm că sunt profesionişti, comercianţii1, liber profesioniştii
(avocaţi, notari, experţi judiciari, executori judecătoreşti, medici, arhitecţi
ş. a), orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau
profesionale, care-şi desfăşoară activitatea în forme care nu dau naştere unor
persoane juridice.
În favoarea susţinerilor noastre aducem şi un
argument extras din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene,
adoptată în materia dreptului comunitar al concurenţei, care le-a atribuit
categoriilor de persoane fizice enumerate mai sus calificativul de
„întreprindere.” 2Toate celelalte persoane fizice fac parte din categoria neprofesioniştilor.
Distincţia între profesionişti şi
neprofesionişti este importantă pentru că numai primii pot „exploata o
întreprindere”, ceea ce presupune, printre altele, necesitatea obţinerii unei
autorizări prealabile şi respectarea unor reguli instituite de lege pentru
desfăşurarea respectivei activităţi; pot avea patrimoniu profesional individual
(art. 33 NCC ) şi sediu profesional (art. 96 NCC ).
