În conţinutul ordinii publice intră şi normele
juridice consacrate condiţiilor pentru încheierea căsătoriei.
În al doilea rând, se impune a se preciza că
familia presupune existenţa soţilor, adică a unui bărbat şi a unei femei care,
ajunşi la vârsta nubilă, exercitându-şi dreptul fundamental de a se căsători,
consimt să încheie actul juridic al căsătoriei, în condiţiile prevăzute de
lege.
Cerinţa ca soţii să fie de sex diferit rezultă
implicit din reglementările internaţionale enumerate mai sus şi, în prezent,
este stipulată de actualul Cod civil.
Spre exemplu, art. 16 paragr. 1 şi 3 din
Declaraţia universală a drepturilor omului sau art. 23 paragr. 1 şi 2 din
Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, referindu-se,
în acelaşi context, atât la dreptul bărbatului şi al femeii de a se căsători şi
de a întemeia, astfel, o familie, cât şi la împrejurarea că familia este
elementul natural şi fundamental al societăţii, au în vedere numai căsătoria
firească, încheiată între un bărbat şi o femeie şi, nicidecum căsătoria între
persoane de acelaşi sex.
În context, facem precizarea că, în sistemul
de drept intern al României, sub imperiul Codului familiei, a existat o
adevărată ambiguitate în legătură cu interzicerea căsătoriilor între persoane
de acelaşi sex[1].
În prezent, această situaţie a fost eliminată
de o serie de dispoziţii ale Codului civil. Astfel, art. 258 alin. (3) C. civ.
Prevede că, prin soţi, se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie. Şi
alte texte ale actualului Cod civil pot fi analizate în sensul că, în prezent,
căsătoria se poate încheia numai între un bărbat şi o femeie, şi anume: art.
259 alin. (2), potrivit căruia bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători
în scopul de a întemeia o familie; art. 271, în temeiul căruia căsătoria se
încheie între bărbat şi femeie prin consimţământul personal şi liber al
acestora; art. 293 alin. (1), care declară nulă absolut, printre altele,
căsătoria încheiată între alte persoane decât un bărbat şi o femeie.
În al treilea rând, familia cuprinde şi copiii
soţilor, rezultaţi din căsătoria dintre ei ori din adopţie.
Într-adevăr, după cum am precizat deja, art.
48 alin. (1) din Constituţie se referă la faptul că familia se bazează, printre
altele, pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia
şi instruirea copiilor. Deci, potrivit textului constituţional, copiii, atunci
când există, fac parte din familie. Altfel spus, copiii, la fel ca şi soţii,
sunt membri de drept comun ai familiei.
Termenul „copil” trebuie înţeles în sensul lui
juridic, dedus din dispoziţiile art. 4 lit. a) din Legea nr. 272/2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului [2]şi
din cele ale art. 1 din Convenţia cu privire la drepturile copilului. Astfel,
potrivit art. 4 lit. a) din Legea nr. 272/2004, copilul este persoana care nu a
împlinit vârsta de 18 ani şi nu are capacitate deplină de exerciţiu, în
condiţiile legii[3]. Altfel
spus, este copil persoana minoră necăsătorită.
Facem precizarea că, potrivit art. 38 şi art.
39 C. civ., de principiu, persoana dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu
la data la care devine majoră, adică la împlinirea vârstei de 18 ani şi, prin
excepţie, minorul care se căsătoreşte dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu
de la data încheierii căsătoriei.
Aproximativ la fel este definit termenul copil
şi de art. 3 lit. g) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei[4]. Astfel,
conform acestui text, copilul este persoana care nu a
Împlinit
vârsta de 18 ani „sau” nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, în
condiţiile legii
ISJL)[5].
Lato sensu, termenul „copil” desemnează
persoana, indiferent de vârstă, care şi-a stabilit legătura de filiaţie faţă de
o anumită persoană.
În al patrulea rând, faţă de referirea art. 48
alin. (1) din Constituţie numai la soţi şi la copiii lor, pentru ca şi alte
persoane să facă parte din familie se impune existenţa unei dispoziţii legale
în acest sens.
Din analiza unor texte legale consacrate
conţinutului juridic al noţiuni de familie, analiză ce o vom realiza în partea
a doua a acestei secţiuni, apreciem că includerea altor persoane în familie are
ca temei de fapt, de regulă, legătura de rudenie sau de afinitate ce există
între acestea şi unul dintre soţi.
keywords:lucrare de licenta procedura administrativa a
incheierii casatoriei din perspectiva noului cod civil, lucrare de diploma
procedura administrativa a incheierii casatoriei din perspectiva noului cod
civil, lucrare licenta procedura administrativa a incheierii casatoriei din
perspectiva noului cod civil, lucrare disertatie procedura administrativa a
incheierii casatoriei din perspectiva noului cod civil
[1] , T.
Bodoaşcă, Aspecte critice sau controversate din legislaţia şi doctrina
românească cu privire la condiţiile încheierii căsătoriei, în „Dreptul” nr.
5/2004, p. 129 şi urm.
[2] Legea nr. 272/2004 a fost publicată în M. Of.
nr. 557 din 23 iunie 2004. Convenţia a fost adoptată de Adunarea Generală a
O.N.U. la 21 noiembrie 1989. România a ratificat această convenţie prin Legea
nr. 18/1990 (publicată în M. Of. nr. 109 din 28 septembrie 1990).
[3] Dispoziţiile art. 4 lit. a) din Legea nr.
272/2004 sunt mai restrictive decât cele ale art. 1 din Convenţia O.N.U. cu
privire la drepturile copilului. Intr-adevăr, potrivit acestora, prin copil se
înţelege orice fiinţă sub vârsta de 18 ani, cu excepţia cazurilor când, în baza
legii aplicabile copilului, majoratul este stabilit sub această vârstă.
[4] Legea nr.
273/2004 a fost publicată în M. Of. nr. 557 din 23 iunie 2004 şi republicată în
nr. 788 din 19 noiembrie 2009. începând cu data de 1 octombrie 2011, potrivit
art. 230 lit. y) din Legea nr. 71/2011, au fost abrogate art. 1, art. 5-13,
art. 16, art. 18 alin. (2) teza I, art. 56 alin. (l)-(4), art. 57, art. 59-63
şi art. 65 din Legea nr. 273/2004.Facem precizarea că, iniţial, Legea nr.
273/2004 a fost denumită „privind regimul juridic al adopţiei”. Actuala
denumire a fost stabilită de art. 50 pet. 1 din Legea nr. 76/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
(publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012). Noua denumire a Legii nr.
273/2004 a fost impusă de faptul că, în prezent, „regimul juridic al adopţiei”
este reglementat de art. 451-482 C. civ. şi, urmare modificărilor suferite,
această lege cuprinde numai norme de procedură în legătură cu încuviinţarea
adopţiei.
[5] Semnalăm că cele două texte legale, deşi se
referă la aceleaşi cerinţe, le instituie diferit. Astfel, art. 4 lit. a) din
Legea nr. 272/2004 le prevede cumulativ, iar art. 3 lit. g) din Legea nr.
273/2004 alternativ. Fără a dezvolta aici, opiniem că soluţia juridică corectă
este cea dată de textul Legii nr. 272/2004. într-adevăr, art. 3 lit. g) din
Legea nr. 273/2004 este formulat greşit, deoarece prima ipoteză alternativă
permite să fie considerat copil şi persoana minoră căsătorită, împrejurare care
contravine dispoziţiilor art. 39 C. civ.
