În
procedura civilă ,prin ”act” se înţelege ,de obicei, actul de procedură .Acesta
poate fi o cerere de chemare în judecată ,întâmpinare ,cerere reconvenţională
,citaţie şi altele.
C. proc.
civ. român utilizează noţiunea de ”act
de procedură”, dar nu o defineşte. Legiuitorul foloseşte această noţiune cu
înţelesul de înscris menit a constata îndeplinirea unor forme de procedură( de
exemplu, în art. 94, 96, 104, 105, 106), dar şi cu sensul de ” document ”,
adică înscris care nu se efectuează, de regulă, în faţa instanţei( de exemplu,
în ar. 112, 138, 176, 583 )[1].
Conceptul de act procedural evocă ideea unei
manifestări de voinţă făcute în vederea producerii unor efecte juridice.
Această caracteristică este, însă, comună oricărui act juridic.
O definiţie care a fost preluată de mulţi
autori aparţine lui I. Stoenescu în ” Procesul civil” şi este formulată astfel:
constituie act de procedură ” orice act făcut în cursul şi în cadrul procesului
civil de către instanţa de judecată şi ceilalţi participanţi la proces, legat
de activitatea procesuală a acestora ”[2].
Literatura şi practica de drept procesual civil
utilizează, cu valoare de echivalenţă, termenii de ”act de procedură ”, ” act
procesual ” şi ”act procedural ”. Legislaţia penală face o separare clară între
aceste noţiuni.
Prin ” act procesual ” se înţelege instrumentul
juridic prin care sunt exercitate drepturile, prerogativele şi facultăţile
organelor juridice şi a subiecţilor procesuali. Prin ” act procedural ” este
desemnat mijlocul juridic prin care se aduce la îndeplinire sarcina ce decurge
prin actele şi măsurile procesuale intervenite în cursul procesului penal.
Actele procedurale implică existenţa prealabilă
a actelor procesuale caracterizându-se ca acte derivate din acestea[3].
Constituie acte procesuale: dispunerea
începerii urmăririi penale, a clasării, a neînceperii urmăririi penale, etc.,
iar acte procedurale: întocmirea unei ordonanţe, emiterea unei citaţii,
redactarea rechizitoriului, etc.
În dreptul comparat, majoritatea legislaţiilor
procesuale nu conţin o definiţie a actului de procedură. Totuşi, unele
legislaţii oferă indicii referitoare la definirea acestuia. C. proc. civ.
francez din anul 1975[4]
face distincţie între nulităţile determinate de neregularităţi de fond şi de
formă ( art. 117-121 ).
În alte legislaţii se prevede în mod expres că
manifestarea de voinţă reprezintă o componentă a actului procedural. De
exemplu, C. proc. civ. brazilian: ” Actele părţilor reprezintă
declaraţii unilaterale sau bilaterale de voinţa, ce determină de îndată
constituirea, modificarea sau stingerea drepturilor procesuale ”[5].
O caracteristică a actelor de procedură este
complexitatea acestora, adică declanşează activitatea mai multor participanţi[6].
De exemplu, citaţia prin care un martor este chemat în faţa instanţei este
actul de procedură ce cuprinde activitatea instanţei de judecată, a părţilor
din proces, a agentului care o înmânează, precum şi a persoanei chemate în faţa
instanţei în această calitate.
O a doua caracteristică a actelor de procedură
este aceea că se întocmesc succesiv. De exemplu, cererea de chemare în judecată
este actul de procedură care declanşează procesul şi nici un alt act nu poate
fi îndeplinit înaintea acestuia.
A treia
caracteristică a actelor de procedură se referă la independenţa acestora care
este relativă. Astfel, de exemplu, hotărârea instanţei prin care se pune capăt
judecăţii, deşi pare un act independent, în realitate este opera întregii
activităţi procesuale a tuturor participanţilor sintetizând conţinutul
celorlalte acte.
[2] V. M. Ciobanu, op. cit, p. 455 (citat în continuare Tratat...); V. Daghie,
I. Apostu, E. Guriţă, Elemente de
procedură civilă şi administrativă, Ed. Naţional, Bucureşti,1999, p. 81; I.
Leş, Tratat de drept procesual civil, vol.I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,2001, p.
243
[3] F. Măgureanu, Drept procesual civil,
Ed.All Beck, 2001, p. 152; O. Ungureanu, Actele...,op. cit., p. 13-14
[4] I.Leş, Comentariile Codului de procedură
civilă, vol. I, Ed. All Beck, 2001, p. 221
[5] Ibidem
[6] Ghe.Durac, D.Radu, Drept procesual civil,
Ed. Junimea, Iaşi, 2001, p. 199
