Cererea de ofertă este un act comercial care, din punct
de vedere juridic, reprezintă o manifestare de voinţă a importatorului, de a
cumpăra o anumită marfă sau de a stabili legături comerciale cu vânzătorii.
Aceasta poate fi făcută în scris (letric, fax,
telegrafic, telex), oral sau prin telefon însă trebuie confirmată în scris[1].
Până în prezent, în practica internaţională nu s-a ajuns
la o cerere de ofertă uniformizată, conţinutul ei variind în funcţie de scop,
produs precum şi particularităţile segmentului de piaţă, redactarea acesteia
urmărind să fie făcută sub formă îngrijită, sobră, folosindu-se formulele de
politeţe comercială.
Principala funcţie a cereri de ofertă este aceea de a
iniţia tratative cu partenerii externi în vederea încheierii unor tranzacţii
comerciale.
Ea poate avea însă şi alte funcţii, printre care aceea
de informare şi de cercetare a pieţei externe.
Cererea de ofertă transmisă prin corespondenţă pot fi
întocmite fie sub forma unor scrisori circulare, fie individuale.
Cererile de ofertă circulare au de regulă o eficienţă
redusă, iar difuzarea concomitentă, a unui număr mai mare de cereri de ofertă
pe piaţa respectivă, poate determina o deformare a preţurilor.
Cererile de ofertă individuale, prin notă personală pe
care o degajă, sunt tratate cu mult mai multă atenţie de către exportatori.
Se deosebesc două feluri de cereri de ofertă[2]:
- cerere de ofertă cu
caracter general., care se fee cu scopul de a obţine de la vânzător informaţii
asupra preţurilor care se plătesc pentru diferite sortimente de mărfuri, precum
şi pentru a primi cataloage, mostre etc.;
- cereri de ofertă pe
mărfuri concrete, care se fee cu scopul de a încheia o afacere comercială, în
care, de obicei, se trece: marfa, cantitatea necesară, termenul de livrare,
condiţii de plată, condiţii de preţ, etc. Cumpărătorul poate solicita
vânzătorului şi prospecte, fotografii, mostre, facturi proforme etc.
[1] Bivolaru Dana, Bomos Sever Gabriel – “Contracte interne si
internationale”, ed. Tribuna economica, Bucuresti 1999,p.41
[2] Popescu Tudor – “Dreptul Comertului International”, ed. Didactica
si pedagogica, Bucuresti 1983,p.252
