Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă[1] a schimbai
modul de reglementare a căilor de atac. Înainte de a fi consacrate articole
distincte pentru fiecare cale de atac, sunt prevăzute dispoziţii care sta
bilesc cadrul general al exercitării căilor de atac.
Spre deosebire de Codul de procedură anterior,
fiecare articol are un titlu care desemnează reglementarea la care se referă.
Articolele consacrate dispoziţiilor generale ale căilor de atac sunt cuprinse
în art. 456-465 NCPC. Căile de atac în NCPC
În art. 456 NCPC sunt enumerate căile de atac
şi natura lor juridică, astfel încât reiese că singura cale de atac ordinară
este apelul, iar căile extraordinare de atac sunt recursul, contestaţia în
anulare şi revizuirea.
Pentru a se evita promovarea unor căi de atac
neprevăzute de lege, cum s-a întâmplat anterior, art. 457 consacră principiul
legalităţii căii de atac, prevăzând că hotărârea judecătorească este supusă
numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de
aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.[2]
Aceasta înseamnă că, şi dacă în dispozitivul
hotărârii instanţa de judecată ar indica în mod greşit calea de atac sau
termenul în care se exercită, solicitantul nu va beneficia decât de calea de
atac pe care legea o recunoaşte pentru respectivul litigiu şi nu cel stabilit
nelegal de către instanţa de judecată.
Dacă cel care exercită calea de atac
prevalându-se de menţiunile greşite pierde calea de atac sau termenul, nu va
putea invoca aceste aspecte în favoarea sa, prevederea legală este în acest
sens că menţiunea Inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac
deschisă contra Acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea
de atac prevăzută de lege.
Dacă instanţa de judecată este sesizată cu o
cale de atac neprevăzută de lege, va pronunţa soluţia de respingere ca
inadmisibilă a acestei căi de muc, şi aceasta chiar în considerarea menţiunii
inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac.
Deoarece nu este permis Instanţei de judecată
să creeze căi de atac neprevăzute de lege .
În acest caz, hotărârea pronunţată de instanţa
de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părţilor care au luat
parte la judecata în care s-a pronunţat hotărârea atacată.
Comunicarea din oficiu urmăreşte să creeze
posibilitatea ca de la această dată să înceapă să curgă, dacă este cazul,
termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.
Această prevedere este menită să acorde
posibilitatea de a exercita calea de atac care este legal prevăzută, însă doar
dacă nu a expirat între timp termenul pentru respectiva cale de atac, deoarece
numai în această situaţie s-ar mai putea promova o cale de atac.
Practica judiciară a fost confruntată frecvent
cu situaţia ca promovarea căii de atac să fie realizată de persoane care ar fi
fost interesate în litigiu, dar nu au dobândit calitatea de parte, astfel că
pentru a stopa conduitei abuzivă a acestor persoane sunt stabilite în art. 458
NCPC subiectele căilor de atac.[3]
În acest sens, căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în
proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii,
acest drept îl au şi alte organe sau persoane.
Este vorba de acele situaţii în care legea
prevede expres calitate procesuală unor organisme sau instituţii care pot
acţiona în numele membrilor săi sau în calitate de reprezentant al unor
persoane.
[1] M.Of. nr. 485 din 15 iulie 2010.
[2] L. Dănilă Cătună, Drept procesual civil. Partea generală, ed. a 4-a,
Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011,p.210
[3] E. Oprea, Instituții de drept procesual civil, vol. I și II, Ed. Universul
Juridic, București, 2010,p.232
