Produse de regulă în mod
brusc, prin surprindere, timpul de avertizare fiind scurt (sau în unele cazuri
lipsind, în funcţie de gradul de dezvoltare economică al ţării în care se
produce dezastrul respectiv), cele mai mari pierderi fiind înregistrate la
scurt timp după eveniment (număr mare de victime în rândul oamenilor şi
animalelor, volum mare de distrugeri de bunuri şi valori materiale,
dezechilibru ecologic). Pe lângă cele enumerate mai sus, calamităţile şi
catastrofele produc şi grave tulburări ale stării psihice şi morale a
populaţiei ce intră sub incidenţa fenomenului respectiv. Dar evenimentele
naturale extreme nu sunt considerate hazarde fără a cauza victime şi pagube
umane. O tornadă sau un cutremur puternic produs într-un loc retras, nepopulat,
este un eveniment natural extrem dar nu un hazard natural. Hazardele naturale,
prin urmare, rezultă din conflictul procesului geofizic cu populaţia. Din
această interpretare a hazardelor naturale rezultă că rolul central este al
oamenilor, nu numai prin localizarea lor (hazardele sunt numai acolo unde
trăiesc oamenii), dar şi prin perceperea şi dimensionarea acestora.
Mod de intervenţie în cazul unei urgenţe de mediu
Conducerea cu eficienţă,
managementul acţiunilor în caz de urgenţe
de mediu (calamităţi naturale, dezastre) implică
cunoaşterea şi analiza activităţilor ce trebuie să fie desfăşurate în astfel de situaţii, conform
unor proceduri prestabilite la toate nivelurile: naţional, teritorial
şi local. Se urmăreşte:
·
minimalizarea
volumului pierderilor umane şi materiale;
·
diminuarea şi/sau înlăturarea riscurilor, dacă
este posibil.
Activităţile şi măsurile de
protecţie în perioada tranziţiei spre economia de piaţă din ţara
noastră, după decembrie 1989, au cunoscut o notabilă reconsiderare. Lupta
contra efectelor produse de dezastre
cuprinde astfel două aspecte:
a. prevenirea lor prin:
·
elaborarea de metode de intervenţie şi ajutor;
·
crearea de organe de intervenţie şi asigurarea lor cu materiale;
·
instruirea, antrenamentul acestui personal
şi al populaţiei.
b. protecţia contra acestor
efecte prin:
·
organizarea măsurilor de protecţie;
·
prevederea măsurilor de protecţie;
·
întocmirea unui plan de intervenţie.
Metodele de intervenţie
a. Cercetarea
sau controlul zonei sau regiunii sinistrate prin:
·
stabilirea tipului dezastrului şi a
gravităţii lui;
·
controlul
instalaţiilor şi reţelelor indispensabile pentru intervenţie (mijloace de telecomunicaţii, reţeaua energetică, apa etc.);
·
punerea în acţiune a forţelor armate pentru menţinerea ordinii, asigurarea protecţiei personalului
şi a bunurilor acestuia, interdicţia mulţimii intrate în panică etc.;
·
organizarea căilor de circulaţie
în zona sinistrată.
b.
Trimiterea de ajutoare în zona
afectată prin:
· punerea în acţiune a mijloacelor de intervenţie;
· punerea în acţiune a mijloacelor de ajutor
(primul ajutor de urgenţă, triajul în vederea
evacuării răniţilor, evacuarea cu
mijloace locale şi din afară, măsuri contra panicii,
măsuri de profilaxie şi igienă).
Un lucru important care trebuie reţinut în cazul oricărui dezastru îl constituie
păstrarea calmului, acesta
putând avea o importanţă
vitală.
Intervenţia propriu-zisă
În caz de
dezastre se deosebesc trei etape distincte:
·
ajutorul
imediat;
·
asistenţa populaţiei;
·
reconstrucţia.
Misiunea
fundamentală a organelor care intervin
pentru ajutorare este realizată practic
în primele două etape.
a) Ajutorul - se declanşează imediat după producerea dezastrului şi se referă la:
·
evacuarea populaţiei sinistrate;
·
acordarea
ajutorului medical celor răniţi;
·
limitarea extinderii dezastrului.
b) Asistenţa populaţiei - se referă la asigurarea
condiţiilor de trai ale populaţiei sinistrate şi constă în:
·
asigurarea condiţiilor de locuit;
·
asigurarea
aprovizionării cu produse de primă necesitate (hrană, îmbrăcăminte, medicamente etc.);
·
estimarea pierderilor materiale şi omeneşti.
