Relaţiile de familie au un
caracter complex, implicând atât legături de natura afectivă, cu carcter
nepatrimonial, dar şi unele relaţii patrimoniale.1
De asemenea, în dreptul roman
cuvantul “familie” avea mai multe accepţiuni, respectiv fie totalitatea sclavilor
aflaţi în proprietatea cuiva, fie un grup de persoane aflate sub aceeaşi
putere, fie totalitatea bunurilor şi persoanelor aflate sub puterea lui pater
familias.2
În cadrul relaţiilor de familie
o importanţă deosebită o au legăturile dintre părinţi şi copii. Din acest
motiv, tema copilului şi a copilăriei, temeiul protecţiei speciale de care
trebuie să se bucure copiii, criteriile şi limitele intervenţiei instituţionale
pentru a fi protejat copilul şi drepturile sale, natura relaţiilor dintre adult
si copil, legitimarea “dreptului natural al părinţilor” de a-şi exercita
autoritatea asupra copilului, delicată şi totodată complexă, este una din
preferatele ştiinţelor socio-umane(între care se numără şi dreptul familiei).
Controversele nu lipsesc, însă toată
lumea admite că întelegerea copilului sau cel puţin disponibilitatea de a-l
înţelege, nu poate fi detaşată de contextul concret al unei societăţi date, de
practicile şi tradiţia creşterii copiilor, de normele şi valorile ataşate
acestui proces, de politicile sociale, de cadrul normative şi instituţiile cu
atribuţii specifice implicate3. Protecţia acordată copilului trebuie
exercitată in mod conştient, nu instinctiv4.
Ulpian afirma că: ”de aici
derivă uniunea dintre barbat şi femeie pe care o numim căsătorie, zămislirea
copiilor, educaţia; vedem că şi animalele, chiar şi cele sălbatice sunt
socotite a avea experienta acestui drept”(se referea la ocrotirea urmaşilor).
Deci, de timpuriu au apărut reguli în scopul apărării copilului chiar mai
înainte de a fi născut, iar după aceea în scopul dezvoltării lui optime, în
concordanţă cu preceptele respectivei societăţi.
În dreptul roman pater avea în
familia patriarhală care se exercita asupra persoanelor libere(liberi), care
făceau parte din familia lui, respectiv asupra descendenţilor săi, copii, adică
fii, fiice, nepoţi etc., toţi desemnaţi prin termenul “filii familiae”(fii de
familie) indiferent dacă erau baieţi sau
fete, dacă erau nascuţi în familie(natura) sau dacă au devenit membri ai familiei
printr-un act juridic civil, ca de exemplu
